Bună, dragilor :)
Îmi cer scuze că postez tocmai acum , după un car de ani pe blogul acesta , dar mi-a venit inspiraţia de curând. Lucrez la ceva, şi-o să postez aici după ce fac ultimele retuşuri,. Dar până în weekend- sper ca până atunci să termin - vă las o parte din noua mea creaţie.
” „- O cafea, vă rog ! ”
Cam de la replica asta ne-am cunoscut într-un local simplu, un bar apropiat de locuinţa mea, mic şi cu preţuri acceptabile. Înăuntru era cald, pe fundal tocmai începuse o melodie lentă, cam enervantă, dar nu i-am acordat deloc atenţie. Era mobilat în stil rustic, totul din lemn de-u maro cafeniu, lăcuit, şi ceea ce am apreciat întotdeauna la el era faptul că avea o fereastră mare exact langă intrare, şi din locul unde stăteam eu, lumina bătea aşa frumos şi puteai vedea trecătorii...Dar, revenind la mica noastră întâmplare.
Amândoi am zis acelaşi lucru, în acelaşi timp. Doar că el stătea lângă masa mea, nu la aceeaşi. Încă-i ţin minte zâmbetul leneş, moale când m-a auzit şi felul său calm de a privi... A surâs şi chelnerul când ne-a auzit, fără să ştie nici unul dintre noi că această simplă propoziţie avea să fie începutul a ceva fără sfârşit, sau mai bine spus, renaşterea unei relaţii „perfecte” . ”
Îmi cer scuze că postez tocmai acum , după un car de ani pe blogul acesta , dar mi-a venit inspiraţia de curând. Lucrez la ceva, şi-o să postez aici după ce fac ultimele retuşuri,. Dar până în weekend- sper ca până atunci să termin - vă las o parte din noua mea creaţie.
” „- O cafea, vă rog ! ”
Cam de la replica asta ne-am cunoscut într-un local simplu, un bar apropiat de locuinţa mea, mic şi cu preţuri acceptabile. Înăuntru era cald, pe fundal tocmai începuse o melodie lentă, cam enervantă, dar nu i-am acordat deloc atenţie. Era mobilat în stil rustic, totul din lemn de-u maro cafeniu, lăcuit, şi ceea ce am apreciat întotdeauna la el era faptul că avea o fereastră mare exact langă intrare, şi din locul unde stăteam eu, lumina bătea aşa frumos şi puteai vedea trecătorii...Dar, revenind la mica noastră întâmplare.
Amândoi am zis acelaşi lucru, în acelaşi timp. Doar că el stătea lângă masa mea, nu la aceeaşi. Încă-i ţin minte zâmbetul leneş, moale când m-a auzit şi felul său calm de a privi... A surâs şi chelnerul când ne-a auzit, fără să ştie nici unul dintre noi că această simplă propoziţie avea să fie începutul a ceva fără sfârşit, sau mai bine spus, renaşterea unei relaţii „perfecte” . ”
